Case controlate prin telefon
Tehnologia a evoluat in scopul de a ne usura viata: nu mai spalam rufe la mana, ci avem masina de spalat, nu mai maturam pentru ca s-a inventat aspiratorul, nu mai facem cafeaua la ibric pentru ca avem filtru de cafea si exemplele de genul acesta pot continua. Timpul este cel mai mare dusman al nostru, asa ca de ce sa nu inventam casa perfecta care iti indeplineste orice dorinta ai avea prin apasarea unui singur buton. Astfel, puteti programa cada sa va pregateasca o baie fierbinte, masina de spalat sa spele, sa setati jaluzelele sa se inchida si altele. Ei bine, acest lucru este posibil, toate acestea cu conditia sa dispuneti de un buget foarte mare.
Ca sa poata sa va execute comenzile, toate echipamentele din casa, de divertisment, de securitate sau business, trebuie sa fie interconectate, putand fi accesate de la distanta, prin internet. Conectarea cu casa dumneavoastra se face ca la un server obisnuit si astfel puteti vedea ce se intampla cu casa dumneavoastra in orice moment al zilei.
Astfel filmele de pe computer se vad pe televizor, muzica digitala de pe MP3 se aude pe combina stereo, pozele din camera digitala sunt proiectate pe ecranul cu cristale lichide al frigiderului, iar telecomanda universala este folosita atat pentru a regla temperatura,in casa si a apei, cat si intensitatea luminii si a sonorului aparatelor din casa. Daca toate acestea nu sunt de ajuns, prima companie care va inlesni accesul in casa dumneavoastra de pe telefonul mobil este Apple, care va transforma iPhone si iPod in adevarate centre de comanda. Aceasta modalitate de a controla casa ta de la distanta este posibila prin sistemul GPRS.
Acest sistem este benefic si pentru firme, pentru a urmari activitatea din magazin si pentru a controla echipamentele de la distanta (usile sau poarta de acces, centrala termica si alte asemenea echipamente), prin telefonul mobil, transformand astfel celularul in telecomanda viitorului.
Pretul transformarii casei dumneavoastra intr-o entitate comunicativa poate ajunge pana la aproximativ 10% din costurile necesare constructiei casei. De aceea, utilizatorul roman mai are de asteptat pana isi va putea permite o astfel de automatizare a propriei case. Bineinteles ca exista si in Romania persoane care dispun de o asemenea tehnologie, insa prea putine.
In ceea ce priveste securitatea locuintei, exista 3 tipuri de sisteme, folosite pentru:
- sisteme ce permit detectarea persoanelor necunoscute
- detectarea anumitor pericole, de incendiu sau de umiditate ridicata
Cerintele de confort vizeaza incalzirea sau racirea spatiilor de locuit, pana la o temperatura optima agreata de cel ce foloseste sistemul, orientarea jaluzelelor exterioare care vor lasa astfel lumina si caldura sa intre pana la un nivel agreat de client, iluminatul automatizat in functie de lumina exterioara, precum si introducerea senzorilor de prezenta. Toate acestea pot fi monitorizate fie cu ajutorul telefonului, fie prin internet.
Pe cand in Romania?
Deocamdata in Romania dispunem de un sistem mai putin performant, spre exemplu, la Baneasa, dar totusi controlul casei se face prin telefon. Desi este un sistem care isi scoate banii in trei ani mai ales prin economiile pe care utilizatorul le are la cheltuielile cu utilitatile, Baneasa ar putea reprezenta primul proiect in acest sens, neexistand in Romania deocamdata nicio casa care si-a facut un "tunat" complet casa.
Casa lui Bill Gates
Toata casa este tehnologizata, iar telefonul mobil joaca rolul de telecomanda de la distanta pentru realizarea aplicatiilor dorite. In casa lui Bill Gates, pana si tablourile sunt opere ale erei digitale, care isi schimba imaginile in mod constant, luminile se aprind automat, sunetul se aude din perete datorita boxelor montate acolo, iar muzica se aude peste tot. In interior totul este controlat cu ajutorul touch pad-urilor: televizorul, temperatura, luminile si pot controla pana si aparatura electronica. Te poti uita la un film in timp ce faci turul casei, deoarece filmul se va proiecta in camera in care esti. O casa cu adevarat inteligenta. Un lucru si mai uimitor este faptul ca aceasta casa este realizata din materiale reciclate. Fiecare miscare a oaspetilor este monitorizata cu ajutorul unor echipamente speciale. Invitatii primesc la intrare un microcip, prin intermediul caruia acestia isi pot personaliza atat elementele de design ale camerelor in care intra, cat si conditiile climatice.