Efecte colorate pe peretii casei

Efecte colorate pe peretii casei


    De obicei, peretii se vopsesc intr-un design simplist, dupa care se adauga elemente decorative pentru a contrasta cu acestia. Totusi, aplicand un model, realizat cu ajutorul vopselei, design-ul va deveni unul care intr-adevar iti acapareaza privirea.

Efecte colorate pe peretii casei
 

Efectul simfonie


    Acesta este un efect folosit pentru amenajarile interioare elegante si stilate.

Amenajarea peretilor interiori

Unelte necesare:
  • Gletiera de inox
  • Spaclul de inox
Pregatirea suprafetei se realizeaza prin amorsarea peretelui.

Aplicarea vopselei:


    Pentru a crea un astfel de efect vom avea nevoie de trei culori, de intensitati diferite si de o camera mare, de cel putin 12 m2. Prima etapa consta in aplicarea primului strat de vopsea, cea mai deschisa nuanta, pe diagonala, incepand cu coltul din stanga sus al camerei. Dupa linia trasa pe diagonala se va aplica urmatoarea nuanta, mai inchisa ca prima, dupa care se va aplica cea mai inchisa. Procesul se va repeta in acelasi mod, adica aplicarea culorii celei mai deschise pana la cea inchisa pana cand se va ajunge la marginea suprafetei aflate in lucru. Nuantele de intensitati diferite trebuie sa fie aplicate partial, una peste cealalta, astfel incat se va obtine si combinatia intre cele doua culori. Straturile de vopsea vor fi depuse succesiv, fara a permite stratului anterior sa se usuce. Pentru un efect mai intens, puteti opta ca prima culoarea, cea deschisa, sa fie trasata pe diagonala, insa sa fie mai lata ca dungile ce vor fi realizate dupa.


Efect portativ


    Acest efect da stil si clasa camerei in care este folosit. Pentru a a alege acest efect trebuie sa aveti in vedere faptul ca alegerea culorilor se face in functie de compatibilitatea dintre culori.

Vopsirea peretilor cu modele

Unelte necesare:
  • Gletiera de inox
  • Spatula zimtata
  •   Buretele marin
  • Trafalet de burete
Pregatirea suprafetei se realizeaza cu ajutorul gletierei de inox cu care se va aplica un strat neuniform de vopsea structurata.

Aplicarea vopselei:


    Cu ajutorul spatulei zimtate se deseneaza linii drepte sau ondulate, ce se intersecteaza unele cu altele. Apoi, se trece cu trafaletul de burete, umezit, peste toata suprafata trasata cu linii. Dupa aplicarea vopselei se va continua cu lazura ce trebuie sa fie in doua nuante. Aceasta va fi aplicata cu pensula si buretele, prin stergere. Nu uitati ca trafaletul de burete trebuie stors foarte bine inainte de a-l utiliza peste stratul de vopsea structurata.